Decorarea unei locuinte in stilul Feng Shui nu este doar un moft al persoanelor instarite, ci este o arta, o dovada de creativitate, dar si o provocare destul de greu de indeplinit. Avand in vedere faptul ca noua ne plac provocarile atunci cand vine vorba de design si decorari interioare, am ales sa vorbim putin despre acest subiect interesant, dar si usor controversat. Asa ca din acest material afli ce inseamna stilul Feng Shui si care sunt cele mai bune recomandari pentru a-l aduce in casa ta.
Ce inseamna stilul Feng Shui?
Nu putem sa vorbim despre stilul de decorare, fara sa fixam cateva repere in ceea ce-l priveste. Astfel, atunci cand spunem Feng Shui ne gandim la un spatiu guvernat de trei energii puternice: Ying – energia perceputa drept feminina, materna, linistita si plina de iubire si caldura, Yang – energia perceputa drept masculina, puternica, aventuroasa, impulsiva si rece, Chi – energia vitala, fara de care nu am putea trai. Aceasta din urma mai este cunoscuta si drept Qi.
Iar pentru a obtine un decor creativ si special, trebuie sa reusim sa imbinam armonios cele trei energii care au dat nastere acestei credinte.
Reguli cromatice ale stilului Feng Shui
Stilul Feng Shui inseamna relaxare, confort si disciplina, indiferent de incaperea in care este folosit. Acesta este axat pe anumite tipuri de culoare, mobilier si accesorii, in functie de energia considerata predominanta.
Astfel, daca dintre cele trei tipuri de energii pe care le mentionam anterior, cea care te reprezinta cel mai bine este cea Ying – te vei orienta catre tonuri luminoase, deschise si calde. De exemplu, nuantele pastel sunt cele care definesc cel mai bine o asemenea energie. Acestea au un rol calmant, fiind recomandate celor care gasesc in incaperea respectiva o mica oaza de linistite in care pot visa, medita sau in care se pot destinde dupa zile lungi si aglomerate.
Daca simti mai degraba o apropiere fata de energia Yang, este firesc sa optezi pentru tonuri puternice, vibrante si energice. De cele mai multe ori, acestea se aseamana personalitatii tale. Se spune ca Yang este energia care guverneaza spiritul liderilor, insa noi credem ca se adreseaza mai degraba celor care au incredere in fortele proprii. Iar cand vine vorba de aceste nuante, recomandam galben, portocaliu, rosu sau mov. Insa, mare atentie! Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa imbracati intreg dormitorul in astfel de nuante, ci accentul va cadea asupra unui perete.
Reguli privind alegerea si aranjarea mobilierului si decoratiunilor, conform stilului Feng Shui
Daca este vorba de un dormitor, este clar ca patul va fi cel care va predomina spatiul respectiv. Daca este vorba de un living atunci canapeaua va fi cea in centrul atentiei. Sunt cam aceleasi reguli care se aplica si in cazul altor stiluri de decorare prezentate pe blogul Metalcom.
Insa, ceea ce diferentiaza stilul Feng Shui de restul modalitatilor de decorare este faptul ca acesta mizeaza pe libertate. Feng Shui inseamna un spatiu armonios decorat, nu unul aglomerat.
Totodata, o importanta deosebita o are modul in care sunt dispuse obiectele in camera. De exemplu, daca vorbim de o casa sau un apartament cu mai multe camere, se recomanda, daca este posibil, ca dormitorul sa fie pozitionat in zona de Nord. Aceasta reprezinta intimitate si este cautata de catre cuplurile tinere.
Insa, trebuie tinut cont de faptul ca in cazul persoanelor care se simt singure, partea de Nord va accentua sentimentul de izolare, conferindu-le o senzatie neplacuta.
Partea de Est este rezervata romanticilor, adica celor care vor sa se bucure de un rasarit de soare in bratele persoanei iubite. Sudul poate stimula viata intima, insa nu este o recomandare buna pentru cei care au probleme cu somnul deoarece energie acumulata aici poate fi de-a dreptul coplesitoare.
Specialistii Feng Shui spun ca este recomandat ca politele sau dulapurile sa nu fie agatate deasupra paturilor sau canapelelor, deoarece acestea blocheaza campul cu energie pozitiva.
In ceea ce priveste zona destinata conversatiei, se recomanda alegerea unei mese circulare care faciliteaza comunicarea, indemnand la povestit.
Tablourile si fotografiile au rolul de a determina acumularea de energii pozitive, facand trimitere la ideea de caldura familiala.
Din punct de vedere al mobilierului, este recomandat ca aceasta sa aiba picioarele pe pamant. O astfel de asezare denota stabilitate si incredere.
Iar pentru a te bucura de prosperitate in relatii, expertii in stilul Feng Shui recomanda ca dormitoarele sa contina piese de mobilier sa aiba un format duplicat: doua fotolii confortabile, in loc de unul, doua noptiere langa pat, doua rafturi cu decoratiuni si carti, un dulap pentru haine cu doua usi.
In ceea ce priveste oglinzile, trebuie sa stii ca acestea trebuie sa nu fie pozitionate de asa natura incat sa reflecte patul. Oricum, oglinzile au acelasi rol ca in decorarea unei locuinte obisnuite: deschiderea spatiului si crearea impresiei ca acesta este mai generos.
Acestea fiind zise, iata cateva lucruri care sa-ti asigure debutul in decorarea unui dormitor in stilul Feng Shui. Ce parere ai? Esti dispus/a sa incerci acest lucru?