Luna trecuta, in sectiunea noastra de pe blog, am inceput sa-ti vorbim despre stilurile de decorare ale locuintei, in functie de specificul unor destinatii populare de vacanta precum meleagurile scandinave, frantuzesti sau japoneze. Si pentru ca sezonul vacantelor este in toi, vom continua sa facem asta, alegand alte destinatii populare.
Decorare in stil mediteranean
Casute zugravite in alb situate in varful stancilor, flori colorate care sparg monotonia, mare albastra, nisip auriu, cer senin, portocali, vinuri corpolente si stradute inguste, tocmai bune de luat la pas – acestea sunt elemente care definesc stilul mediteranean, un stil care se impune intotdeauna in cultura europeana. Iar noua ne-a atras atentia stilul mediteranean grecesc. Il adoram pur si simplu, mai ales dupa ce am vazut Mamma Mia – un musical pe care ti-l recomandam si tie, pentru inspiratie.
Prin ce se caracterizeaza o camera decorata in stil mediteranean-grecesc?
• Alegerea mobilierului si a elementelor de decor in forma cat mai bruta, adica apropiata de natura.
• Mobilier format din linii simple, drepte, curate.
• Oglinzi inramate cochet. Pentru asta se folosesc in special arabescuri.
• Placi ceramice glazurate sau nu. Totul tine de preferinte.
• Barne de lemn in tavan. Acestea nu sunt acoperite in niciun fel, ci sunt lasate dezgolite.
• Suporturi de plante reprezentate de vase de lut. Multe plante verzi sau colorate.
• Ferestre care lasa lumina sa scalde incaperea, cu draperii colorate, in ton cu nuantele folosite pentru zugravirea peretilor.
• Dale de teracota care imbraca interiorul. De cele mai multe ori, acestea se aplica pe semineu, dar nu numai.
• Canapele confortabile si fotolii generoase ca dimensiune. Acestea sunt ocupate de perne colorate.
• Pardoseala dezgolita de covoare, dar placata cu gresie colorata, cu model. Predomina, desigur, modelele mozaic. Acestea se regasesc si in decoratiuni precum vaze, rame foto etc.
Culori specifice unui decor mediteranean-grecesc:
• Alb
• Albastru
• Portocaliu
• Galben pal
Decorare in stil englezesc
Locuintele in stil englezesc se caracterizeaza prin discretie, eleganta si o combinatie placuta intre vintage si modern. Stilul aminteste de lumea aristocrata de odinioara, mizand pe mobilier cu linii clasice, practic si comod si pe accesorii din materiale naturale.
Prin ce se caracterizeaza o camera decorata in stil englezesc?
• Mobilier din lemn masiv, natural
• Detalii in culoarea bronzului
• Accentul cade asupra patului, decorat cu lemn sau fier forjat.
• Draperii usor transparente sau inflorate. Nu va asteptati insa la modele subtiri. Se mizeaza foarte mult pe draperiile bogate, cu mai multe straturi.
• Candelabre impunatoare, insa veioze mai discrete. Acestea se asaza pe noptierele subtiri de langa pat si au rolul de a te ajuta la o mai buna lectura, fara a-ti obosi foarte tare ochii.
• Steaguri sau decoratiuni cu simbolul Marii Britanii. Englezii sunt destul de patrioti, asa ca nu este de mirare faptul ca poti gasi in dormitorul lor accesorii care sa sublinieze caracterul patriotic
• Tablourile sunt nelipsite din dormitoarele in stilul britanic, fiind vorba de mai multe bucati, cu dimensiuni diferite
• Seminee. Acestea sunt mai des intalnite in cazul camerelor de zi, insa, chiar si asa, ele arata foarte bine.
Cromatica unei incaperi decorata in stil englezesc:
• Albastru deschis
• Galben pal
• Roz prafuit
• Bleumarin
• Alb
Decorare in stil turcesc
Daca ai urmarit pana acum filme sau seriale turcesti, devenite foarte populare si pe meleagurile noastre, probabil ai observat ca acestia au un fel aparte de a-si decora dormitoarele. Drept urmare, am ales sa includem in articolul nostru si cateva aspect privind acest stil oriental, evidentiat prin mobilier cu forme specifice, culori calde si vesele.
Elemente specifice unei incaperi decorate in stil turcesc:
• Mozaic in loc de gresie. Acesta este unul dintre principalele elemente care definesc stilul turcesc. Iar partea interesanta este ca uneori se alege mozaic si in locul faiantei. Iar cand spunem asa, nu ne referim doar la bucatarie sau baie, ci si la restul incaperilor din casa ta. Important este doar ca mozaicul sa se asorteze cu restul decorului. Sau mai bine spus, acesta va fi pata de culoare pe care invitatii tai o vor remarca deindata.
• Canapelele, fotoliile si paturile sunt mari. Acestea nu doar ca au dimensiuni generoase, dar se dovedesc si foarte confortabile. De regula, sunt decorate cu perne colorate.
• Covoare in ton cu decorul. Aproape ca nu este locuinta turceasca in care sa nu existe un covor. Indiferent de dimensiunea acestuia, covorul este, de regula, foarte colorat. Se poarta foarte mult modelele impletite, cu imagini.
• Tapet. Peretii locuintelor turcesti sunt acoperiti cu modele vesele de tapet. Unele spun o poveste, altele au forme abstracte. Totul depinde de preferinte. In orice caz, tapetele sunt incarcate de elemente si simboluri si au mai mult de o culoare.
• Vase mari si sticlute pe post de decoratiuni.
• Oglinzi late, care cuceresc mare parte din suprafata peretelui.
Cromatica unei incaperi in stil turcesc:
• Mov
• Rosu
• Galben aprins
• Portocaliu
• Bleu
• Albastru
• Verde
Acestea fiind zise, am mai trecut in revista alte trei stiluri de decorare. Asteptam sa ne spuneti voi acum pe care v-ati incumeta sa-l incercati.